În fiecare sâmbătă și duminică, începând cu 29 august , Ora de Tulcea, vă plimbă , prin articole, în lumea poveștilor și misterelor orașului și județului nostru. Vor fi povestioare despre lucruri neștiute, care vor stârni pe alocuri zâmbete.Toate însă au și un sâmbure de adevăr și de aceea am numit rubrica noastră- Legendele Tulcei. Sorbiți-vă cafeluța și citiți Ora de Tulcea.
Povestea de astăzi începe fără minuni spectaculoase. Doar cu niște oi care, zi după zi, făceau același lucru.
Ciobanul își mâna turma prin pădurile și văile Babadagului, iar când animalele ajungeau într-un anumit loc se petrecea ceva straniu: cele din față se abăteau, turma se desfăcea în două, ocolea peticul de pământ și se aduna din nou câțiva metri mai încolo. Nu fugeau speriate, nu se împrăștiau. Pur și simplu nu călcau acolo.
Ciobanul se numea, spune legenda, Koyun Baba, „Tatăl oilor”. Pentru omul de astăzi ar exista destule explicații posibile: vegetație, miros, denivelări, un obstacol ascuns. Koyun Baba știa însă altceva. Printre turcii locului circula credința că oaia nu calcă peste un loc sfânt. Dacă turma ocolea mereu același punct, sub pământ trebuia să se afle cineva. Iar acel cineva, a înțeles păstorul, nu putea fi decât Sarı Saltuk. Povestea oilor care descoperă astfel mormântul este consemnată în tradiția turcilor din Babadag.
Aici începe partea în care istoria și legenda se amestecă atât de bine încât, după șapte secole, cu greu le mai poți despărți.
Sarı Saltuk a fost un derviș al secolului al XIII-lea, legat de deplasarea comunităților turcomane spre Dobrogea și Balcani. În poveștile strânse ulterior în „Saltuk-Nâme”, el nu mai este însă doar un predicator. Luptă, călătorește peste țări, face minuni și apare în locuri aflate la mari distanțe unele de altele. Unele tradiții îl apropie până și de sfinți creștini, semn că legenda sa a trecut repede dincolo de comunitatea musulmană.
Dar Babadagul are încă o poveste despre găsirea mormântului. Și aceasta îl scoate din scenă pe cioban și aduce un sultan.
În 1484, Baiazid al II-lea se afla în campania pentru cucerirea Chiliei și Cetății Albe. Potrivit relatării lui Evliya Çelebi, sultanului i s-ar fi spus că vechiul mormânt al lui Sarı Saltuk fusese uitat și acoperit. Baiazid s-ar fi rugat și ar fi adormit acolo, iar Saltuk i-ar fi apărut în vis, i-ar fi prezis victoria și i-ar fi cerut să-i găsească mormântul. La săpături ar fi apărut un sarcofag de marmură, iar sultanul ar fi poruncit ridicarea mausoleului și a unui complex religios în jurul său. Cert este că Baiazid a legat puternic Babadagul de cultul lui Sarı Saltuk și că aici s-a dezvoltat un important centru de pelerinaj.
Avem, așadar, două explicații pentru același mormânt. Într-una îl găsește un sultan după ce mortul îi vorbește în vis. În cealaltă îl găsește un cioban pentru că oile refuză să treacă peste el.
Arheologia complică și mai tare povestea. Cercetările moderne nu au reușit să confirme fără echivoc că locul actualului mausoleu este chiar mormântul originar al lui Sarı Saltuk, iar un studiu recent pune sub semnul întrebării inclusiv unele dintre vechile identificări ale Babadagului cu așezarea medievală pomenită în izvoare. Autorul indică și zona Isaccei ca posibilă piesă importantă a acestei istorii. Cu alte cuvinte, legenda are o adresă precisă. Istoria încă mai caută una.
Și există o explicație perfect medievală pentru această încurcătură: Sarı Saltuk nu are un singur mormânt.
Tradiția spune că, înainte să moară, ar fi cerut să fie pregătite șapte sicrie, astfel încât mai mulți regi și mai multe comunități să poată pretinde că păstrează trupul sfântului. Locuri asociate mormântului său există din Dobrogea până în Balcani și Anatolia. „Saltuk-Nâme” păstrează însă tradiția potrivit căreia trupul său ar fi fost îngropat la Babadağ.
Poate tocmai de aceea povestea oilor a rezistat atât de bine.
Într-o vreme fără arheologi, georadar și laboratoare, oamenii aveau nevoie de o dovadă simplă că acel petic de pământ era altfel decât toate celelalte. Și au găsit martorii perfecți: niște animale care nu știau de sultani, cronici sau dispute religioase și care, potrivit legendei, făceau în fiecare zi același lucru.
Ajungeau la mormânt.Se despărțeau în două.Și îl ocoleau.
Surse: tradiția locală consemnată la Babadag; Türkiye Diyanet Vakfı İslâm Ansiklopedisi; documentarea istorică privind Sarı Saltuk și Babadagul otoman.
