ISU Tulcea a publicat un videoclip prin care le arată locuitorilor cum sună prealarma aeriană și ce trebuie să facă dacă o aud. Mesajul pompierilor este să nu intrați în panică și căutați cât mai repede un adăpost. În municipiul Tulcea sunt 23 de adăposturi de protecție civilă trecute în lista distribuită de ISU, atât publice, cât și private.

Acesta este sunetul pe care nu dorim să îl auzim. Dar TU știi ce înseamnă și ce trebuie să faci?”, transmit reprezentanții ISU Tulcea în videoclipul publicat vineri.

Potrivit pompierilor, semnalul de prealarmă aeriană este format din trei sunete a câte 32 de secunde, separate de pauze de 12 secunde.

În cazul în care aud acest semnal, oamenii trebuie să caute un loc de adăpostire cât mai aproape.

Cum recunoști un adăpost de protecție civilă

Dacă o persoană se află pe stradă, ISU recomandă să urmărească pe clădirile din apropiere semnul protecției civile – un pătrat portocaliu cu un triunghi albastru în interior.

Pompierii mai indică drept variante de protecție subsolul blocului sau beciul casei.

Nu intra în panică!”, este recomandarea transmisă de ISU Tulcea.

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, împreună cu autoritățile locale, organizează periodic exerciții de adăpostire și, potrivit ISU, oferă consultanță administratorilor pentru readucerea adăposturilor la starea necesară.

Lista adăposturilor de protecție civilă din Tulcea

În lista distribuită de ISU sunt trecute 23 de adăposturi în municipiul Tulcea: 10 sunt clasificate drept publice, iar 13 drept private.

Adăposturi publice:

Nr.Adresa
1Str. G. Corneliu nr. 312, bl. A4, sc. A
2Str. Viticulturii nr. 320, bl. A8, sc. A
3Str. Viticulturii nr. 320, bl. A9, sc. A
4Str. Ecoului nr. 4, bl. U5, sc. A
5Str. Ecoului, bl. U5, sc. B
6Str. Ecoului, bl. U5, sc. C
7Str. Ecoului, bl. U5, sc. D
8Str. Metalurgiștilor, bl. Z11, sc. A
9Str. Metalurgiștilor, bl. Z11, sc. B
10Str. Metalurgiștilor, bl. Z11, sc. C

Adăposturi private:

Nr.Adresa
11Str. Isaccei nr. 113
12Str. Toamnei nr. 2*
13Str. Victoriei nr. 57*
14Str. Mahmudiei nr. 17*
15Str. Portului nr. 18A
16Str. Portului nr. 34A
17Str. Babadag nr. 118
18Str. Babadag nr. 116
19Str. Frumoasă nr. 8
20Str. Babadag nr. 163
21Str. 1848 nr. 32
22Str. Toamnei nr. 15
23Str. Livezilor nr. 15, bl. 3, sc. A

* Adresele de pe str. Toamnei nr. 2, str. Victoriei nr. 57 și str. Mahmudiei nr. 17 sunt marcate în document drept „clădiri aflate în conservare”.

ISU le amintește tulcenilor și de rucsacul de urgență

Pompierii îi îndeamnă pe oameni să cunoască din timp semnificația alarmelor și să știe unde se pot adăposti, fără să aștepte apariția unei situații de urgență.

ISU reamintește și importanța rucsacului de urgență, în care pot fi păstrate lucrurile esențiale pentru situații de criză.

Nu uita! TU ești principala persoană responsabilă pentru siguranța ta!”, transmit reprezentanții ISU Tulcea.

Redactor la Ora de Tulcea. Acoperă știrile de eveniment, actualitatea locală și conținutul editorial din județul Tulcea.

Leave a comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.