etilotest rutiera sofer

Un bărbat de 46 de ani, din comuna Siliștea, județul Constanța, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea sub influența alcoolului pe DJ22A, în apropierea localității Telița din județul Tulcea.

Incidentul a avut loc în dimineața zilei de 21 aprilie 2026, în jurul orei 10:25, când polițiștii din cadrul Serviciului Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene au oprit în trafic autoturismul condus de acesta. În urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat, peste limita legală.

Șoferul a fost condus ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.

Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, faptă prevăzută și pedepsită de lege.

Reprezentanții Poliției reamintesc că acțiunile de control în trafic au loc în mod constant, având ca scop prevenirea accidentelor și creșterea siguranței rutiere.

Lucrează în presă din 1991. Este cofondator al primului radio independent din România, Radio Galați (1991). Din 1995 activează în presa scrisă, ocupând funcții de redactor, redactor-șef și...

Leave a comment

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.