Primăria orașului Babadag va beneficia de lucrări de reabilitare și modernizare, după ce administrația locală a semnat, în această săptămână, un nou contract de finanțare europeană. Proiectul este derulat prin Programul Regional Sud-Est, în cadrul apelului dedicat arealului ITI Delta Dunării, și vizează creșterea eficienței energetice a clădirii instituției.
Anunțul a fost făcut de primarul Georgian Caraman, care a precizat că investiția va transforma sediul administrației locale într-o clădire modernă și eficientă din punct de vedere energetic.
Proiectul, intitulat „Reabilitare, modernizare și dotare sediu central Primărie”, are o valoare totală de 4.894.137,46 lei, din care peste 4,4 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Restul sumei este acoperit din cofinanțare și cheltuieli neeligibile.
Clădirea vizată, cu o suprafață utilă de peste 700 de metri pătrați, este sediul central al administrației publice locale și va fi reabilitată, modernizată și eficientizată termic.
Primarul a precizat că proiectul nu este unul nou, ci a fost reluat după ce, în trecut, nu a reușit să atragă interesul constructorilor.
„Acest proiect a fost retras de la finanțare în trecut, după ce a fost scos la licitație de două ori și nu s-a prezentat niciun ofertant. L-am redepus pe o nouă axă de finanțare, după reactualizarea indicatorilor tehnico-economici”, a explicat Georgian Caraman.
În perioada următoare, după aprobarea bugetului local, proiectul va fi inclus în planul de investiții și scos din nou la licitație pentru execuție.
„Urmează, după aprobarea bugetului local, să-l scoatem la licitație pentru execuție, iar mai multe informații vor fi comunicate în momentul începerii lucrărilor”, a mai precizat primarul.
Pe lângă acest anunț, edilul a transmis și o informație utilă pentru locuitorii orașului. Serviciul Impozite și Taxe Locale va avea program cu publicul și în weekend, pentru a facilita plata obligațiilor fiscale cu reducere.
Astfel, în zilele de 28 și 29 martie, între orele 08:00 și 12:00, contribuabilii pot achita taxele și impozitele locale, beneficiind de reducerea de 10% valabilă până la 31 martie 2026.